De când mă ţin minte? Aveam vreo doi sau trei ani – dar ce înseamnă un an? – şi trăiam într-un vis – în visul cui? Îmi amintesc mai bine mai ales senzaţiile tactile, pe care le retrăiesc şi acum cu intensitate şi uneori cu înfrigurare. Niciun miros, cât de slab nu pătrundea până-n acel loc. Sunt sigur de asta.
Sub mine se afla o materie foarte fină, chiar delicată, ceea ce înseamnă că s-ar putea să fi fost şi vie. Ea să mă fi născut adăugându-mă cu neţărmurită dragoste celorlalte făpturi? Sau să fi fost nisipul fin şi cald al unei plaje, purtat de vânt, insinuant, ajutat astfel să mi se strecoare printre degetele mele frumoase şi firave, de la mâini şi picioare, în timp ce mă jucam fără griji, nevinovat, un fiu al lumii şi al luminii, întins pe burtă, captivat de mare descoperire a trecerii timpului? Să mă fi înfiorat senzaţia şi căldura rostogolirii firelor de nisip, şi să-mi fi ţinut respiraţia de teamă să nu tulbur încântarea neasemuită ce mă cuprinsese, de teamă să nu se sfârşească beatitudinea nemaiîntâlnită ce pusese stăpânire pe mine? Să fi crezut că ar putea veni cineva, un altul, un străin, un necunoscut, un curios, puternic, lent în mişcăr, care să mă certe în câteva vorbe, puţine, pentru greşeala de a fi distrus vraja înălţătoare a unui univers în formare, eu cel neîndemânatic, cel conştient, şi să-mi rănească sufletul sensibil, neobişnuit cu altă fiinţă în afară de mine însumi?
Sau poate întins pe burtă înotam spărgând alene oglinda unei ape, maternă în devotamentul îmbrăţişării ei perfecte – dar, ciudat, nu-mi amintesc delocde nici un ţărm. Ar fi reprezentat certitudinea, dovada de la care ar fi pornit orice demonstraţie. Când vreau să înţeleg am nevoie de un fundament; întreaga mea experienţă, pentru a extrage ceva din tine – vai ce grosolan vorbesc – pentru a-ţi afla supremul sens, ultimul pe scara bâjbâielilor, am nevoie de un cadru, de un sistem de referinşă, chiar greşit şi neadecvat, de un ţărm şi o ţărmuire, chiar şi în înaltul cerului, printre stele. Prietene, voiam să ţi-l arăt, şi chiar să ţi-l împrumut de când mi l-ai fi cerut pentru că ştiu de când aştepţi neînduplecat. Ai mizat tot ce-ai avut pe această carte: o viaţă şi un sistem planetar. Dar el nu se află în memoria mea şi va trebui să caut altceva; un fleac năstruşnic? Să-l inventez deodată, prin generaţie spontanee, sau să trudesc îndelung şi cu migală, plin de umilinţă recunoscătoare, ori mai degrabă m-ai îndemna să-mi cercetez încă o dată ungherele întunecate şi părăsite, de mult neumblate, cu aer stătut şi imagini idilice, ale memoriei mele matusalemice?
Într-o parte a mea se afla un perete înclinat, foarte înclinat. Aproape un tavan înclinat? Pe măsură ce creşteam, trupul meu fizic, ce nu putea să stea decât singur într-un spaţiu oarecare, nu mai încăpea de umflat ce era, creştea încontinuu şi mă îndepărtam cu mii de regrete, suspinând, tot mai mult de locul geometric al originii mele, intersecţia peretelui cu planul orizontal. Seara când mă culcam – înainte de a adormi şi de a visa minunăţii de nedescris, de nu ţi-ar ajunge o viaţă pentru a te bucura deplin – cu fruntea rezemată în perete şi cu bărbia înfiptă în acel aluat cosmic, încercam cu mâna întinsă, până nu mai puteam de durere, să mă întorc pe linia pură a copilăriei mele. Nu izbuteam şi mă lăsam doborât de disperare şi nostalgie, fără pic de mândrie? Lacrimile-mi şuroiau pe obraji picurând la picioarele mele. Cum voi fi îndurat toate acestea, sărmană şi firavă fiinţă ce era pe atunci?!
Dorinţa şi aşteptarea necurmată de a mă întoarce cel puţin pentru scurt timp pe locul naşterii mele, şi mai ales credinţa asupra dreptului ce-l aveam, nu mi-a dat pace. Să fi dorit aceasta într-adevăr fiecare pătricică din mine, ca pe un lucru minunat, plin de promisiuni încântătoare, trepte ale fericirii sau să fi fost nimic mai mult decât o teamă de copil răsfăţat de natură, neştiutor într-ale vieţii?
După o noapte plină de euforie, când am visat tot ceea ce mă înconjura supus voinţei mele, într-o zi mă voi fi simţit destul de puternic şi la minte şi la trup pentru a pune în aplicare, ghidat de impulsuri năvalnice, un gând de mult pitit, care urma să ducă la împlinirea dorinţei mele celei mai fierbinţi? Mă lăsam ros şi chinuit până la durere, buimac de teama sacrilegiului nemărturisit ce-l plănuiam. Căutam o ieşire, nu doream să se întâmple ceva ce în mine speram cu sufletul la gură, aşteptând doar clipa potrivită.
Să mă fi simţit într-o zi ca şi cum Steaua Polară se mutase-n mine? Mă voi fi ridicat atunci plin de curaj şi de ambiţii, venise doar vremea mea şi a adevărului meu, voi învinge şi voi câştiga tot ce este pus în joc. Mă voi fi proptit atunci în stânca ce se boltea nesfârşită deasupra mea ş mă voi fi opintit icnind de răsunase tot ce fiinţa, tot ce cerul nevăzut cu stelele bănuite prin calcul îndelungat alfalte dincoo de imensa piatră ce mă prăvălea neîncetat? Bolovanul să fi fost nesimţitor, ceva amorf, zăcând în întrupare?
Gându-mi tainic reuşi să-l urnesc puţin, cât o fărâmă în raport cu universul, să-l rotesc pe linia primei mele fiinţări, mărind de-o palmă, două, trei – dar ce este o palmă? – spaţiul drumului spre locul drag, învălui în cumplită aşteptare.
S-a întâmplat atunci să se pună în mişcare şi universul să mă ia drept unic martor. Să fi fost prea tânăr şi să nu fi înţeles uimirea ce se petrecea, de-i zicea mecanică cerească? Stânca ce din neclintirea nemăsuratului mă acoperea – chiar dacă o vreme doar ca posibilitate – se rostogoli, dar nu prea departe, c-am ajuns-o dintr-o săritură.
Locul de mult dorit, subiectul visurilor mele adolescentine, nu mai era de recunoscut, nicio urmă, cât de slabă, nu rămăsese, dispăruse în neant. Trecusem peste el, copil superficial! Singura mea certitudine, stânca, se dovedise a fi mincinoasă. N-am fost disperat, doar dezamăgit.
Ştiam ce căutasem? Libertatea? Era la un pas, nu trebuia decât să mă hotărăsc şi stelele s-ar fi ivit deasupra mea cu licăritul lor misterios, dar dacă voiam, puţin mai încolo, le-aş fi găsit şi imobile, ferecate în distanţe de nestrăbătut. Sau mă căutasem oare pe mine, şi acum orice posibilitate de a mă înţelege de-adevăratelea se pierduse pentru întotdeauna?
Iată întrebări la al căror răspuns am timp de gândire o viaţă stelară.
