De când există istoria, omenirea trăieşte cu “nostalgia paradisului”, visul evadarii din lumea reală şi al reinstalării undeva în afara timpului şi spaţiului concret. Pentru a reinstaura senzaţia vieţii, pentru a simţi lucrurile, pentru a face ca piatra să redevină piatră există arta. Arta este gandire prin imaginea ce are rolul de a explica incomprehensibilul prin comprehensibil. Opera de artă ţine aproape întotdeauna de forma sacrului, e încărcată cu potenţele lui: forţa magică, semnificaţia sfântă, identitatea reprezentativă cu lucrurile cosmice. E de la sine înţeles că artiştii nu se închină toţi în faţa aceluiaşi Dumnezeu: există artişti care cred în frumos şi elaborează opere, dar există şi “denigratorii” artei, convinşi, ca şi Rimbaud, că “ideea de frumuseţe s-a răsuflat”. Cu toţii acceptă însa stravechiul joc al creaţiei.
Artele plastice prin legarea lor de materie nu pot juca în mod atât de liber precum muzica şi poezia care plutesc în spaţii eterice. Arhitectul, sculptorul, pictorul, olarul îşi fixează impulsul estetic în materie printr-o muncă migăloasă şi îndelungată. Exaltarea sa liberă şi impetuoasă în concepţie, trebuie la prelucrare să rămână subordonată îndemânării mâinii dătătoare de formă. Dintr-un joc nonşalant constând din trasarea de linii şi umplerea de suprafeţe, iau naştere motive decorative fantastice, uneori în legatură cu forme bizare, umane sau animale. Natura stilizată prin intermediul unei geometrii universale în care naturalul şi artificialul, concretul şi conceptualul, finitul şi infinitul se întrepătrund armonios, conduce spre perfecţiune. Ea ne facilitează drumul către propria noastră identitate, către Sinele ce reprezintă “imago dei” în om. Fiecare cerc ce se pierde în ansamblul intregului devine sub mâna creatorului o imagine matrice. În acest tărâm al tinereţii fără bătrâneţe, umanul intră pentru a domina şi pentru a se lasă dominat, înghiţit, dispus să vină în comuniune cu misterul. Natura se închide în sine, chair şi sub forma unui parc, pentru a se deschide căci limitarea de exterior îi permite să-şi etaleze propria infinitate.
